Distincia dintre falsificare i respingere în problema demarcaiei la Karl Popper

În ciuda criticilor teoriei falsificabilitaii propuse de Karl Popper pentru demarcarea între tiina i ne-tiina, în principal pseudotiina, acest criteriu este înca foarte util, i perfect valabil dupa perfecionarea lui de catre Popper i adepii lui. Mai mult, chiar i în versiunea sa iniiala, considerata de Lakatos ca "dogmatica", Popper nu a afirmat ca aceasta metodologie este un criteriu absolut de demarcare: un singur contra-exemplu nu este suficient pentru a falsifica o teorie; mai mult, o teorie poate fi salvata în mod legitim de falsificare prin introducerea unei ipoteze auxiliare. În comparaie cu teoria lui Kuhn a revoluiilor, de care el însui s-a dezis ulterior transformând-o într-o teorie a "micro-revoluiilor", consider ca metodologia de demarcare a lui Popper, împreuna cu dezvoltarea ulterioara propusa de acesta, inclusiv coroborarea i verosimilitudinea, dei imperfecta, nu numai ca este valabila i azi, dar este înca cea mai buna metodologie de demarcare. Pentru argumentare, m-am folosit de principalele lucrari ale lui Popper care trateaza aceasta problema, i a principalilor sai critici i susinatori. Dupa o scurta prezentare a lui Karl Popper, i o introducere în problema demarcaiei i metodologia falsificabilitaii, trec în revista principalele critici aduse i argumentele susinatorilor sai, accentuând pe ideea ca Popper nu a pus niciodata semnul egalitaii între falsificare i respingere. În final prezint propriile concluziile în aceasta problema.

Dettagli