De fapt, ce definete mai exact o viaa: supunerea la un destin previzibil sau inventarea cu orice pre a propriului destin? Unde încep mistificarea, cinismul, i tradarea i unde se sfâresc visul, candoarea i duplicitatea? Ce rol joaca istoria i convulsiile ei în aceasta supunere sau alegere a destinului, cel mai adesea fara drum de întoarcere? Rafuiala cu sine i cu lumea are un alt sens decât acela de a înfrunta cu contiina curata farsa cruda a morii sau nu este decât o ultima i inutila bravura?
Cu o consecvena stilistica admirabila, Constantin Stoiciu pune aceste întrebari într-un text compus din destine asumate, inventate sau visate, ce se încrucieaza i se confrunta, se îmbogaesc constant cu noi nuane i dezvaluiri, pe fondul istoriei trecute i recente a arii i a lumii. Meditaie lucida i inedita în proza actuala despre lumea în care am trait i traim, Rafuieli< /em> este, de asemenea, romanul unei iubiri patimae.