De fapt, ce definete mai exact o via: supunerea la un destin previzibil sau inventarea cu orice pre a propriului destin? Unde încep mistificarea, cinismul, i trdarea i unde se sfâresc visul, candoarea i duplicitatea? Ce rol joac istoria i convulsiile ei în aceast supunere sau alegere a destinului, cel mai adesea fr drum de întoarcere? Rfuiala cu sine i cu lumea are un alt sens decât acela de a înfrunta cu contiina curat farsa crud a morii sau nu este decât o ultim i inutil bravur?
Cu o consecven stilistic admirabil, Constantin Stoiciu pune aceste întrebari într-un text compus din destine asumate, inventate sau visate, ce se încrucieaz i se confrunt, se îmbogesc constant cu noi nuane i dezvluiri, pe fondul istoriei trecute i recente a rii i a lumii. Meditaie lucid i inedit în proza actual despre lumea în care am trit i trim, Rfuieli< /em> este, de asemenea, romanul unei iubiri ptimae.