Zâmbesc pentru ca înca mai joc, pentru ca înca mai simt aceleai emoii ca acum patruzeci i patru de ani la auzul gongului care anuna intrarea în scena, pentru ca mai sper ca voi citi în ochii doamnelor, atunci când ne vom întâlni pe strada, acelai zâmbet dintotdeauna. Chiar daca atunci eu îmi voi plimba fericit primul nepot, o fetia al carei arbore genealogic cuprinde atâtea naii, încât al meu pare o gluma... O fetia care va fi cetaean englez, din tata român, fiul meu, i mama jumatate chinezoaica, jumatate thailandeza. Ma gândesc la aceasta minune cu acelai zâmbet cu care ma uit la sfâritul fiecarui spectacol catre Domniile Voastre cum va ridicai în picioare i ne aplaudai cu generozitate. Este un zâmbet de bucurie i mulumire pentru caldura i dragostea cu care ne rasplatii pe noi, actorii, dupa fiecare spectacol. Acelai zâmbet îl am i acum, la încheierea acestor povestiri, la care evident ca nu-mi doresc sa va ridicai în picioare, dar pe care va rog sa le citii cu îngaduina, iar pe mine sa ma rasplatii cu un gând bun. Al vostru pentru totdeauna, Vladimir Gaitan"