Aer în iarba este o poezie a ciclicitaii. Anotimpuri i anotimpuri ale inimii. Toposuri i locauri ale refugiului în bucurii simple. Regenerarea prin elemente gasite în colurile altor inimi. O poezie filmica. O dinamica cinematica a cuvintelor i a surprizelor prinse de suflet i redate în pixelii colorai ai fericirilor neateptate. Aer în iarba este i în note de mare" i în primavara la cheie" un ciclu care mimeaza numai aparent dicteul automat. Aer în iarba este momentul cînd treci pe strada i scapi de lume, este spaiul gol dintre cuvintele care îi rostesc viaa ca sa dea propulsie maxima.
Cu totul remarcabila este, în poemele lui Mihai Vieru, capacitatea autorului de a descoperi, în spatele spectacolului cotidian, prezena miraculosului, a misterului, cîteodata feeric, altadata terifiant. Poetul e un spirit fantast, înzestrat cu nite antene extrem de sensibile la partea de umbra a existenei, i un vizionar apt sa surprinda spectacularul banalului i sa transforme, aa cum îi dorea pe vremuri Rimbaud, o fabrica oarecare într-o moschee." (Octavian Soviany)