Azazel

Deasupra pustiei lui Azazel se ridica luna, ca o bucata de jaratec; pe o astfel de noapte le placea diavolilor sa vina la stâna de api.
Stând jos, lânga foc, Azazel pufaie din lulea; e unul dintre cei mai batrâni diavoli, are aproape apte mii cinci sute de ani, lung, osos, cu pantaloni din blana de ap i un fel de geaca fara mâneci, cu miele pe dinauntru.
În jurul colibei, apii care i-au fost trimii cu pacatele oamenilor pe cap, între coarne, dorm.
Ce-o fi visând oare un astfel de ap?! Negreit, viseaza nespus de frumos, caci pacatul e dulce, sau poate are comaruri îngrozitoare, fiindca sunt i pacate grele care nu se iarta nici în veacul acesta, nici în cel ce va sa fie. Cine poate ti ce viseaza un astfel de ap?!
Luna roie, urcata pe cerul ce singur marginete pustia, îl întristeza pe Azazel; altadata, pe o astfel de noapte veneau fartaii, chiuind i huhurând ca flacaii.
Ce s-o fi petrecând oare acum la curile din cele mai de jos ale adâncului, la Belzebut? Presimte ca se întâmpla ceva rau, mai ales dupa ce, în urma cu câtva timp, a venit la el un tânar, pe care nu tie daca sa-l ia drept diavol, aa cum spunea acesta ca este, sau altceva... i are dreptate sa se îndoiasca - cu toate ca acela era diavol-diavol, însa dintre cei tineri i pentru lumea moderna, spilcuit, costum, cravata, geanta diplomat, i care participa la întruniri importante.
Diavolul tânar l-a privit pe Azazel ca pe cineva pe care-l cunoti dintr-o poveste, zâmbindu-i cu simpatie, nostalgic. Însa de vorbit, i-a vorbit ca unui coleg de-al lui, încât bietul Azazel auzea mai degraba sunete, nu înelegea nimic.

Dettagli