Ochii lui nelinitii se opreau des pe geamul ei. Se dadea îndarat, tulburata la gândul ca putea s-o vada... De ce la ora plecarii i sosirii ei de la serviciu îl gasea aproape întotdeauna în curte? Simea nevoia sa-i verse ura pe ea? Când trecea pe lânga el, nu-i ridica ochii, dar simea arderea privirii lui ainite asupra sa. În urma sa auzea un murmur. Era ca o parere, ca o micare de aer, "Blestemata de rusoaica!"...
Ajunsa în strada, se scutura, alungând senzaiile neplacute. Oglinzile verzi reflectara deschiderea strazii. Trecatorii o masurau din ochi. Resimea privirile lor admirative ca pe un du înviorator. Era tânara, era frumoasa, era obinuita sa se mite în ploaia privirilor binevoitoare.