Botticelli este un pictor nu de fapte, ci de idei, iar tablourile sale nu sunt atât o reprezentare a unor obiecte, cât un model de forme. De asemenea, coloritul sau nu este bogat i realist; acesta este subordonat formei i, adesea, este mai degraba o nuana decât o culoare reala. De fapt, el era interesat mai degraba de posibilitaile abstracte ale artei sale decât de cele concrete. De exemplu, compoziiile sale, dupa cum tocmai s-a spus, sunt un model de forme; figurile sale nu ocupa de fapt locuri bine definite într-o zona bine definita a spaiului; ele nu ne atrag prin sugestia lor de volum, ci ca forme de forma, sugerând mai degraba un model plat de decor. În consecina, liniile care înconjoara figurile sunt alese cu intenia principala de a fi decorative. S-a spus ca Botticelli, "dei a fost unul dintre cei mai rai anatomiti, a fost unul dintre cei mai mari desenatori ai Renaterii". Ca exemplu de anatomie falsa, putem remarca modul imposibil în care capul Madonnei este ataat de gât, iar în tablourile lui Botticelli pot fi gasite i alte exemple de articulaii defectuoase i forme incorecte ale membrelor. Cu toate acestea, el este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari desenatori: a dat "liniei" nu numai frumusee intrinseca, ci i semnificaie. În limbaj matematic, el a rezolvat micarea figurii în factorii sai, în formele sale cele mai simple de expresie, i apoi a combinat aceste forme diferite într-un model care, prin liniile sale ritmice i armonioase, produce un efect asupra imaginaiei noastre, care corespunde sentimentelor de poezie grava i tandra care îl umpleau pe artistul însui. Aceasta putere de a face ca fiecare linie sa conteze atât prin semnificaie, cât i prin frumusee, îi distinge pe marii maetri desenatori de marea majoritate a artitilor care au folosit linia în principal ca un mijloc necesar pentru a reprezenta obiecte concrete.