Revoluia Româna a ramas în urma, dar efectele ei ne domina viaa i astazi! Au trecut doua decenii de atunci, iar tacerea mediilor intelectuale adauga strat dupa strat de uitare peste mormintele celor sacrificai pentru ca România sa revina la statutul de ara libera. Rolul istoricilor în conturarea acestei amnezii fundamentale e copleitor. Istoricul român a continuat sa atepte accesul la documente, probe i arhive, fara a-i propune sa depaeasca rezistena regimurilor postdecembriste vinovate de a fi încercat sa ascunda trecutul de privirile viitorului. i în vremea asta dovezi însemnate s-au risipit, iar martorii n-au încetat sa moara. Numeroasele institute de cercetare istorica, Academia, catedrele de istorie au evitat sa-i asume studii de durata, sistematice i nepartinitoare, privind Decembrie 1989, exprimând astfel o uriaa neîncredere în poporul caruia i-a fost pusa la îndoiala puterea de a recurge la revoluie într-un stat totalitar ce n-a mai putut fi reformat (i nu numai ele, daca ne gândim la pasivitatea artelor, la absena creaiilor inspirate de martirajul i eroismul dovedite în Revoluie care a avut i martiri i eroi la refugierea
în spaiul scepticismului defensiv, la insensibilitatea inculcata societaii ce a urmat!). România a trait
o revoluie în 1821, a trait o revoluie în 1848, ambele învinse, dar cu urmari decisive în întemeierea, dezvoltarea i supravieuirea statului român, i o revoluie în anul 1989, o revoluie învingatoare, care
a rasturnat o dictatura dintre cele mai sângeroase, dar cu urmari dintre cele mai nefericite: scufundare prelungita în criza tuturor elanurilor ei!