Carari i Gânduri, Volumul 2

Dupa îndemnul unui cunoscut dicton, e bine sa rasfoim, macar din când în când, carile celor vechi. Am zabovit, în Antologia poeziei latine, asupra versurilor despre virtute, dedicate lui Albinus, de Caius Lucilius (I 80-103 iHr.), i am ramas oarecum melancolic, gândindu-ma la vremurile de demult, când virtutea era slavita de oameni, i la vremurile noastre, când aceasta a devenit un cuvânt de dicionar. Cine mai pomenete azi cuvântul virtute? Poate doar în predici.
Lucilius nu prezinta virtutea ca pe o porunca divina, ca pe un precept auster, anevoie de împlinit, ci ca pe un fapt firesc, din viaa de toate zilele. Virtute e, Albinus, sa tii ce pre sa dai/ La fiecare lucru din tot ce-n faa ai/ Virtute e, de asemeni, ca-n orice-mprejurarel Sa vezi un lucru-n sine i nu cum lumii pare. Ce poate fi mai simplu, mai firesc, decât sa avem o privire limpede, clara, patrunzatoare i sa nu ne luam dupa gândirea comuna! Mai departe, Lucilius spune ca trebuie sa tii ce-i rau, ce-i bine, onest, ce-i stricator, Ce-i împotriva cinstei sau fapta de ruine... i ca nu e rau sa starui în strânsul avuiei, însa sa tii Cât pre sa pui pe lustrul bogaiei. Mai greu e de împlinit virtutea din versurile urmatoare, mai ales în societatea în care traim: Virtute-i i prinosul de cinste ce-l îndrepi/ Celor mai mari ca tine, mai vrednici i mai drepi, precum i, dimpotriva, Virtute-i i-nfruntarea în obte i oriunde/ A celui care-n fapte perversitate ascunde, i totodata Pe oamenii de bine sa-i aperi eti dator / i sa-i ridici în slava pentru purtarea lor.
Îmi este greu sa comentez aceste versuri, gândindu-ma la noi, la contemporanii notri - ca i unele versuri ale acestei simple i înelepte poezii dedicate virtuii: Virtutea, grija arii s-o ai în locu -ntai/ Gândind mai rar la tine i adesea la ai tai.

Dettagli