Critica literara

În rebarbativele lui critice, Ibraileanu a spus cele mai fundamentale lucruri despre un scriitor i ramâi surprins sa gaseti un lucru, evident abia azi, banuit cu mult înainte. El a observat elementul monologic din opera lui Creanga, faptul ca povestitorul nu scrie, ci spune" fiind realist în basm i ignorând cu totul invenia fantastica. În chipul acesta, trecând peste asemanari superficiale, a respins apropierea între Creanga i Sadoveanu, acesta din urma poet. Analizând dificultuos Pe lânga plopii fara so, cam în modul analizei psihologice a lui Gherea, Ibraileanu stabilete uimitor structura romanelor lui Eminescu. În prima parte a romanei gasete, definite sarac, situaii eterne i deci banale, în a doua întoarcerea neateptata înspre planul metafizic, suspinatorul de toate zilele devenind un Hyperion enigmatic în conflictul cu ordinea terestra. Ibraileanu da prea multa importana unor autori mai puin importani, însa din delicatee, spre a evita deciziile grele i a se face îneles, precum analizeaza prea încet, în stil de proces-verbal de dezbateri, un autor însemnat, cum e cazul cu studiul asupra lui I. Al. Bratescu-Voineti. Însa trebuie sa se ina seama de faptul ca Ibraileanu vorbete i el cu textul înainte, revenind, razgândindu-se, ratacindu-se intenionat, facându-i singur examenul de contiina. El e cel mai puin orator dintre critici, oferind cititorilor nu compuneri i sentine, ci prezena intelectului sau în mijlocul înaintarilor i îndoielilor.

George Calinescu

Cartea de literatura avea în ochii lui (Ibraileanu) existena unei fiine vii, faa de care ai sentimentele pe care le ai faa de o fiina vie. Amintirile din lectura îi erau tot aa de puternice ca i amintirile din viaa. Vorbea despre personajele fictive ca despre nite oameni pe care i-ar fi cunoscut în viaa de toate zilele; ele se desprindeau din filele carilor, stateau de vorba cu dânsul, i se destainuiau i nu rareori îi spuneau ceea ce scriitorul care le crease nu spusese cu vorbele lui, ci lasase numai sa se îneleaga. Patrunderea critica a lui Ibraileanu era facuta mai ales din aceasta însuire a lui, de a se face confidentul personajelor scriitorului i, totodata, confidentul scriitorilor pe care îi citea i cu care se împrietenea prin lectura, fara sa aiba nevoie sa le cunoasca numaidecât biografia. Trebuie pentru aceasta multa imaginaie, a spune ca trebuie tot atât de multa cât îi trebuie scriitorului. Recitirea dadea lui Ibraileanu toate emoiile unei reîntâlniri, pe care, aa cum singur spunea, i-o pregatea cu grija, oprindu-se, de exemplu, din lectura când tia ca se apropie un pasaj emoionant, întârziindu-i bucuria revederii cu presimirea acestei bucurii, prilej i aici de subtile emoii preliminare, în timpul carora traia în închipuire pasajul pe care avea sa-l reciteasca, la fel ca un meloman care, pregatindu-se sa asculte o bucata cunoscuta i preuita, i-o cânta mai întâi în minte. Aceasta pasiune a lecturii, acest stil al lecturii, acest mod de a citi, care era la el un mod de viaa, l-a facut sa adune în volumele sale de critica literara, cu câteva marunte excepii, studii i articole despre scriitorii i operele care îi satisfaceau în chipul cel mai placut pasiunea lecturii, îi dadeau cel mai bun prilej sa-i exercite stilul sau de cititor, modul sau de a trai un fapt de lectura cu vigoarea cu care cineva traiete un fapt de viaa.

Alexandru Philippide

Dettagli