Domul Iepurelui Alb

Domul Iepurelui Alb este povestea unei femei care descopera ce înseamna dragostea materna dupa ce un pui de iepure pe care îl numete Alb intra în viaa ei. În Alb îl descopera nu doar pe puiul ei dar i jumatatea ei de suflet. Dupa ce îl pierde pe Alb al ei, scrie, în domul pe care îl construise pentru amândoi, povestea agoniei pe care o traiete, agonie care se sfârete doar atunci când ajunge sa simta cu toata fiina ei ca nimic nu-i va putea despari vreodata.

Fragment

Domul de sticla stralucea în noapte. Lumina din interiorul lui se rasfrângea pe zecile de fee triunghiulare, i luminat aa, domul parea un diamant uria cu inima incandescenta.

Cu atâta admiraie îl privise înainte Cu o privire care uneori ardea. Dar frumuseea lui geometrica i luminoasa, care îi daduse pâna atunci sperana, în noaptea aceea o ranea. Cupola lui, alta data protectoare, era neputincioasa în faa unei realitai care nu ierta.

În dom, în mijlocul podelei de pamânt prafos, trona un disc de lemn cu o culoare stinsa, pe care îi plecau capoarele câteva floricele violete, într-un paharel rou, translucid. Marginile lui lasau sa se întrevada o groapa mica i neregulata. Deasupra ei se înala o scara de metal sub care lumina aprinsa în dom împratia cu greu întunericul.

Acolo, undeva, se ghemuise. i încerca sa se ascunda în patura în care era înfaurata, de frigul nopii de septembrie târziu i de durerea care o haituia. Privea cu ochii ratacii discul de lemn din faa ei i ar fi vrut sa creada ca era doar un vis urât, din care în curând se va trezi. i ascultând de un impuls nascut pe drumul care o ranea la fiecare pas, se chinuia sa scrie, cu degetele tot mai reci, povestea suferinei ei. Era singurul lucru care i-o mai uura.

De zile întregi mintea îi descria tot ce simea, cu o insistena de nesuportat. O încerca sentimentul straniu ca trebuia sa o asculte i sa adune toate cuvintele acelea undeva, unde sa nu se piarda. i-n alte dai o îmboldise sa scrie despre lucrurile pe care le traia. Uneori, despre lucruri minunate. Dar atunci îi dorea doar sa se bucure de ele netulburat. Alteori, atunci cand o ranea prea mult ceva. Dar atunci ranile erau atât de proaspete, durerea lor atât de vie, ca nu voia sa le mai rascoleasca aa.

Dar pentru întâia oara-n viaa ei nu reuea s-o mai ignore. Simea ca trebuia sa o asculte pâna la capat si apoi sa scrie tot ce îi spunea. Simea ca era datoria i pedeapsa ei. i se agaa de sperana firava ca poate într-o zi asta o va salva.

Nici nu ar fi putut sa faca altfel. Nu mai avea unde sa fuga, unde sa se ascunda de durerea ei. Doar în trecut se mai putea refugia din când în când. Dar doar pentru o foarte scurta vreme. Trecutul ei era deja rescris în jurul lui i multe dintre amintiri dureau îngrozitor. Iar viitorul fara el nu avea sens. i mai era insuportabilul atunci prezent

Nu gasea nici o scuza, nici un pretext i nici un argument. Nu mai avea vreo importana nici macar durerea care îi apasa plamânii de abia putea sa mai respire, nici oboseala zdrobitoare care aproape o paraliza. Doar când scria simea ca ar putea gasi puterea sa mai traiasca înc-o zi în lumea în care puiul ei nu mai era.

Dettagli