Aforismul mai mult tradeaza decât dezvaluie o personalitate. Vizând o transcendena, o sublimare reflexiva, depersonalizarea empirica este subîneleasa, ramânând indiciile, nici ele sigure, ale figurii spiritului creator. În aforism intra mai multe componente de care trebuie sa inem seama în stradania unei înelegeri adecvate. Experiena de viaa, puterea cugetarii i a expresiei, psihologia creatorului sunt elemente indispensabile. Mai trebuie inut cont însa de specificul estetic al genului, de istoria lui. Un adevar elementar i izbitor este ca filozofii moraliti sunt îndeobte sceptici în privina omului, a calitailor sale. Impulsul pedepsitor, necruator i dispreul sarcastic devin parca nota comuna a acestora. Socrate, Diogene, cinicul Heraclit din Efes, Xenofon, Montaigne, La Rochefoucault, Chamfort, Schopenhauer, Nietzsche etc. sunt dovada peremptorie. Nu meditezi asupra naturii umane daca ai fi împacat cu datele oferite de aceasta. Starea de creaie, gândul aternut înseamna, de regula, o stare agonala, un impact de contiina. Concepia pesimista se justifica, paradoxal, i din punct de vedere estetic. Rotunzimea i memorabilitatea se obin prin antagonisme ori paralelisme frapante. A provoca, marind chiar proporiile unui fenomen moral de dragul unui efect de expresie, uneori neintenionat, constituie un demers firesc. i Ibraileanu se plaseaza în linia moralitilor clasici, care judeca lumea din perspectiva unui model ideal, centrat pe armonia interioara a individului.