În aceasta carte am reunit câteva reflecii despre misterul vieii i despre comunicarea temporala În acest sens, am abordat diverse aspecte, cum ar fi, spre exemplu, cauzele i modalitaile de apariie ale biosferelor în galaxii precum i evoluia acestora; rolul sau funcia pe care o au în cadrul galaxiilor; efectele activitaii lor în galaxie); dei în acest moment, nu exista vreo dovada, iar fantezia este evidenta, totui aceasta nu constituie un argument de respingere a unor astfel de idei pur i simplu aparatura de observaie sau de experiment înca nu este realizata. Referitor la comunicarea în timp, succint pot sa precizez urmatoarele. Comunicarea în timp înseamna un anumit contact, o anumita legatura între doua sau mai multe persoane, între doua sau mai multe contiine situate în epoci diferite. Precum se tie, comunicarea în spaiu se realizeaza prin limbaj (verbal sau prin scris, prin semnale diverse). Comunicarea în spaiu se poate realiza i prin telepatie, dupa cum au fost de acord diveri cercetatori. Este oare imposibila o legatura între mai multe persoane situate diferit în timp, spre exemplu, o persoana aflata undeva în antichitate i alta situata undeva în epoca moderna ? Poate ca nu