Mondadori Store

Trova Mondadori Store

Benvenuto
Accedi o registrati

lista preferiti

Per utilizzare la funzione prodotti desiderati devi accedere o registrarti

Vai al carrello
 prodotti nel carrello

Totale  articoli

0,00 € IVA Inclusa

Am scris aa cum nu scrisesem nicio data, aproape încontinuu. Am scris i 10-12 ore legat, am scris în fiecare secunda pe care am putut-o elibera de altceva, iar când nu am scris, m-am gândit la scris. Când am încheiat, mi-am dat seama ca traisem o forma de transa, ca nu îmi aminteam mare lucru din perioada care trecuse, ca nu facusem curat în casa (OCD-ul meu cel mai pronunat), ca nu locuisem decât în cartea aia. Asta." Petronela Rotar

O carte de o sinceritate brutala, unde niciun sentiment, nicio traire, nicio fapta nu ramân nedisecate i neexpuse privirii cititorilor. Dar ceea ce impresioneaza cel mai mult este capacitatea Petronelei Rotar de a rasfrânge i asupra lor complicaiile i nesiguranele personajelor din carte, provocându-i la o introspecie adânca în urma careia ramâne întrebarea: Oare eu cât am fost, cât sunt de orb? Indiferent de gradul de empatie sau respingere pe care îl ai faa de personaje, romanul acesta devine mai devreme sau mai târziu o poveste personala, pe care fiecare cititor o modeleaza mai mult sau mai puin contient. Nu e de mirare ca, la final, simi ca ai citit o carte despre tine, în care chiar daca nu te-ai regasit cu totul, te-ai simit parte din poveste." Camelia Cavadia

Ca o disecie facuta pe viu, cartea Petronelei este construita în jurul revelaiei dureroase ca, dei ne ascundem sub un munte de mecanisme de aparare cotidiene, de noi înine nu avem unde sa fugim." Anca Mizumschi

Dettagli down

Generi Romanzi e Letterature » Romanzi contemporanei

Editore Publishdrive

Formato Ebook con Adobe DRM

Pubblicato 16/06/2022

Lingua Rumeno

EAN-13 9786064014030

0 recensioni dei lettori  media voto 0  su  5

Scrivi una recensione per "Orbi"

Orbi
 

Accedi o Registrati  per aggiungere una recensione

usa questo box per dare una valutazione all'articolo: leggi le linee guida
torna su Torna in cima