Paul Cézanne i opere de arta

De la moartea sa, în urma cu 100 de ani, Cézanne a devenit cel mai faimos pictor al secolului al XIX-lea. S-a nascut la Aix-en-Provence în 1839, iar cea mai fericita perioada a vieii sale a fost prima tineree petrecuta în Provence, în compania unui alt italian, Emile Zolá. Urmând exemplul lui Zolá, Cézanne a plecat la Paris în al douazeci i unulea an. În timpul razboiului franco-prusac a dezertat din armata, împarindu-i timpul între pictura în aer liber i atelier. I-a spus lui Vollard, un negustor de arta: "Sunt doar un pictor. Spiritul parizian îmi da dureri. Sa pictez nuduri pe malul Arcului [un râu de lânga Aix] este tot ceea ce îmi pot dori". Încurajat de Renoir, unul dintre primii care l-a apreciat, a expus alaturi de impresioniti în 1874 i în 1877. A fost primit cu batjocura, ceea ce l-a ranit profund. Ambiia lui Cézanne, dupa propriile sale cuvinte, era "sa faca din impresionism ceva la fel de solid i durabil ca picturile din muzee". Scopul sau era sa realizeze monumentalul într-un limbaj modern, cu tonuri stralucitoare i vibrante. Cézanne dorea sa pastreze culoarea naturala a unui obiect i sa o armonizeze cu diferitele influene de lumina i umbra care încearca sa o distruga; sa elaboreze o scara de tonuri care sa exprime masa i caracterul formei. Lui Cézanne îi placea sa picteze fructe, deoarece îi permiteau sa aiba modele ascultatoare, iar el era un muncitor lent. El nu inteniona sa copieze pur i simplu un mar. A pastrat culoarea dominanta i caracterul fructului, dar a accentuat atracia emoionala a formei printr-o schema de tonuri bogate i concordante. În picturile sale de natura moarta, este un maestru. Compoziiile sale de fructe i legume sunt cu adevarat dramatice; au greutatea, nobleea i stilul unor forme nemuritoare. Niciun alt pictor nu a adus vreodata unui mar rou o convingere atât de aprinsa, o simpatie atât de autentic spirituala sau o observaie atât de îndelungata. Niciun alt pictor de aceeai abilitate nu a rezervat vreodata naturii statice cele mai puternice impulsuri ale sale. Cézanne a redat picturii preeminena cunoaterii, calitatea cea mai eseniala pentru orice efort creator. Moartea tatalui sau, în 1886, a facut din el un om bogat, dar nu i-a schimbat cu nimic modul de viaa abstinent. La scurt timp dupa aceea, Cézanne s-a retras definitiv pe domeniul sau din Provence. A fost, probabil, cel mai singuratic dintre pictorii vremii sale. Uneori îl ataca o melancolie ciudata, o neagra disperare. A devenit din ce în ce mai salbatic i mai exigent, distrugând pânze, aruncându-le din atelierul sau în copaci, abandonându-le pe câmp i dându-le fiului sau pentru a le taia în puzzle-uri sau oamenilor din Aix. La începutul secolului, când Vollard a sosit în Provence cu intenia de a cumpara pe baza de specula toate Cézannes-urile pe care le putea lua, aranii, auzind ca un nebun din Paris dadea de fapt bani pe pânze vechi, au produs din hambare un numar considerabil de naturi moarte i peisaje. Batrânul maestru din Aix a fost copleit de bucurie, dar recunoaterea a venit prea târziu. În 1906 a murit din cauza unei febre contractate în timp ce picta pe o ploaie toreniala.

Dettagli