Povestitorul lui Turgheniev vâneaza prea puin, iar atunci când vâneaza, atenia i se îndreapta mai tot timpul spre oameni, spre cei care-l însoesc sau pe care-i întâlnete în lungile lui plimbari. Fie ca înnopteaza în podul unei mori bântuite, ca-l prinde ploaia într-o padure necunoscuta, ca pazete caii alaturi de copiii guralivi ai unor arani, el folosete orice prilej sa iscodeasca poveti de viaa, sa scoata la iveala întâmplari cu stafii sau personaje incredibile, sa istoriseasca viaa i aventurile vreunei fete frumoase pe care-o întâlnete întâmplator.