Când realitatea devine suprarealista, doar ficiunea îi mai poate deslui sensul.
În 1353, Giovanni Boccaccio a scris Decameronul: o suta de povestiri spuse de un grup de tineri i tinere care-i omorau timpul într-o vila din afara Florenei, ateptând sa treaca înspaimântatoarea Moarte Neagra, o molima ce a ucis mai bine de 25 de milioane de oameni. Unele povestiri sunt caraghioase, unele, obscene, iar altele se aseamana cu nite fabule.
În martie 2020, editorii The New York Times Magazine au iniiat Proiectul Decameronul cu scopul limpede i bine delimitat temporal de a alcatui o antologie de povestiri scrise în perioada în care pandemia prin care trecem a devastat pentru prima data lumea. Cum ne-ar putea ajuta prozele originale ale unora dintre cei mai buni scriitori de azi sa pastram în amintire i sa înelegem inimaginabilul? i ce am putea sa învaam din felul în care criza aceasta va afecta arta literaturii?
Cele 29 de povestiri originale, scrise de autori precum Margaret Atwood, Tommy Orange, Edwidge Danticat, Colm Tóibín, Rachel Kushner sau David Mitchell, variaza considerabil prin textura i tonalitate. Contribuia lor va ramâne în memoria noastra ca un omagiu de importana istorica, adus unui timp i spaiu cum nu am mai trait vreodata, i va oferi cititorului o vedere de ansamblu i alinare, acum, dar i într-un viitor în care, sa speram, COVID-19 va fi ramas doar o amintire.