la pierderea speranei

Nu sunt obinuit sa-mi prezint singur carile. Nu se obinuia asta pe când publicam i eu mai des. Oricum, la pierderea speranei n-a fost conceputa ca atare, o carte cu o structura de rezistena, aa cum se fac azi, i carile, i casele. Au fost notaii disparate, iar daca exista, totui, o aparena de unitate, atunci asta vine de altundeva decât din intenia de construcie. Din constana obsesiilor mele i a celor ce-mi trec prin cap, fie i întâmplator.

Poate parea o carte trista sau demobilizatoare (Doamne ferete!), dei sunt momente când e da râs, ca la Ion de la gara, mai ales în cele doua pasaje cu sexul, cu toate ca nu pentru ele am scris-o, ele sunt doar nite accesorii, aa cum e i sexul prea adesea... Ma grabesc sa va spun ca accesoriile nu sunt, chiar întotdeauna, inutile.

Toata viaa, înca de acum 45 de ani, când am publicat prima carte a mea de versuri, din care azi nu mai pot pastra decât titlul, Turnul înclinat, am fost... înclinat spre partea neagra a existenei. Aa ca nu pot da vina pe batrânee ca mi-am pierdut cu totul speranele. Ele erau cam pierdute înca de atunci, de la Cluj, demult. Acum doar pierderea lor a ieit în pagina, i chiar pe o coperta. (Nicolae Prelipceanu)

Dettagli