mandala

Debutând cu volumul Mandala (Editura Vinea, 2005), Oana Catalina Ninu n-a ratat aproape niciunul dintre premiile care i-au ieit in cale. O recunoatere, fara îndoiala, meritata, întrucât vorbim despre cel mai semnificativ debut liric din anul respectiv. [...] Oricât de rebele, reprezentarile se topesc într-o sintaxa aluvionara, corodata prin dialogism i nivelata prin directee. De altfel, în Mandala, fracturat nu e atât discursul, care se deruleaza lent i fara interstiii vizibile, cât universul reprezentarilor, care suporta o maceraie organizata din partea unei viziuni schizoide. Poemele Catalinei Ninu descriu, cu o fervoare incandescenta, cele mai diverse forme de mutilare, în slujba carora eul liric pune la bataie un arsenal impresionant (foarfece, ace, urubelnie, coli, unghii, bricege, lame, epilatoare, vatraie etc.), care l-ar face sa paleasca de invidie pe un anumit conte austriac. i nu e de mirare, de vreme ce figura centrala a Mandalei se prezinta, înca din primul text al volumului, drept femeia foarfeca". (Andrei Terian, în Ziarul de duminica)

Fuga de feminitate", exorcizarea umorilor feminine i a corporalitaii maligne devine miza actului poetic, prin care femeia reala e înlocuita prin femeia inscripionata". El are însa caracterul unei vivisecii, presupune scormonirea nemiloasa a fibrelor i a esuturilor, e o autotortura aproape cu neputina de îndurat, astfel încât privirea introspectiva, care scormonete ca un bisturiu în profunzimea plasmei organice cunoate momente de relaxare, deplasându-se (ca in ciclul Nu e timpul,fato) de la spectacolul visceralitaii în criza la filmul cotidianului. Acum, Oana Catalina Ninu abordeaza reportajul autenticist, care capata însa aspectul picturilor metafizice", unde realul e textualizat", realcatuit, devenind suportul reveriei thanatice, caci poeta descrie cetai ale morilor", evoca ritualuri funerare groteti sau sortilegii sanguinare. (Octavian Soviany în Luceafarul)

Mandala este i una dintre figurile iniierii. Poezia se scrie împotriva limbajului dat, împotriva sensului uzat, cu sufletul, dar împotriva lui, cu trupul, dar ca mortificare a trupului, cu durere, ca singur vaccin al durerii prin smulgerea ei din trup i aezarea ei în pagina. (Alex Matei în Observator cultural)

Poemele se susin unele pe altele într-o ordine nu mecanica, de domino, ci subversiva: povestea" înainteaza exclusiv de la un ciclu la altul. În interiorul secvenelor, numai discurs: fragmentele narative sunt sincopate ori deturnate. O anume urgena a durerii, o panica reverberata fiziologic în prima parte a volumului (mandala) cedeaza locul unei aluviuni de reprouri distante mimând refrenul (nu te mai preface ana), apoi unei terapii solitare, cu oscilaii i indecizii (nu e timpul fato). Iata o radiografiere pariala a zonelor liminare. Pâna aici, nu de puine ori scabrosul corporal (sexual sau nu, dupa caz) conserva atmosfera comaresca, comparabila aceleia din Capriciile lui Goya. (Cosmin Ciotlo în România literara).

Dettagli