În voia luminii

Lidia Lazu semneaz o poezie delicat-confesiv, parcelat pe momente distincte, cu o structur de jurnal. Dei termenul structur e oarecum inadecvat acestei materii de frgezimi ce se transcriu ca atare, fr grija unei osaturi, a unui tipar ce i-ar stânjeni fluiditatea, evanescent. Fiina respir neconstrâns de nimic, supus doar clipei, încântaiei tranzitoriului. Ateptrile sale sunt naiv-fabuloase, în continuitatea unei copilrii care nu s-a epuizat, care-i triete intens uimirile, dezvoltându-le fin imaginativ... O atare autoscopie fantezista este rodul unei virtuoziti a simplitii. Coeziunea textului se produce în jurul acestei neputine de a accepta ordinea pragmatic, meschinria, în numele unei candori funciare. La polul opus criticismului luciferic, poeta se druie lumii nu doar prin contemplaie, ci i printr-un soi de automatism existenial, lsându-se în voia lui, sublim lipsit de voin. Ceea ce e o moral a extazului. (Gheorghe Grigurcu)

Dettagli