papadia electrica

Ceea ce surprinde i fascineaza din capul locului în Papadia electrica este naturaleea cu care erban Axinte îi transcrie viziunile. Discursul sau nu are nimic contrafacut, strident, «literar»; din contra, poetul lasa impresia ca nu face decât sa repertorieze cât mai neutru, cu o precizie de grefier, o lume care i se ofera de-a gata i care, în ultima instana, îl cuprinde. E drept ca asemenea fotograme, care nu pot fi captate decât în stari liminale, precum visul, hipnoza, beia sau demena, au un aspect halucinant i misterios, de underworld rasarit parca din aburii alcoolului ori cufundat într-o memorie lichefiata. Numai ca acest efect nu provine din anularea, ci tocmai din dilatarea percepiei comune, din celulele surescitate ale retinei care descopera nu atât o irealitate imediata, cât o realitate remixata, în care lucrurile pot fi i aa, i altminteri. N-a putea baga mâna-n foc ca lumea i-a mai ieit i de aceasta data lui erban Axinte aa cum a vrut. Poezia, însa cu sigurana." Andrei Terian

erban Axinte este, dupa cum tie toata lumea, unul dintre cele mai bune produse ale criticii literare din ultimul deceniu. Cronicar la Observator cultural, el este i autorul uneia dintre cele mai ambiioase sinteze recente Definiiile romanului. De la Dimitrie Cantemir la G. Calinescu, o morfologie istorica a romanului românesc care merita cu prisosina o receptare en fanfare.

Însa, pe de alta parte, taman faptul ca toata lumea tie cine e criticul literar erban Axinte nu-i face un PR prea grozav poetului erban Axinte, cu toate ca cel din urma e egalul absolut în drepturi al celui dintâi. Lucrul s-a vazut i la precedenta sa carte de poezie, Lumea i-a ieit cum ai vrut (Vinea, 2006) recomandat de prefaa empatica a lui Doris Mironescu, volumul n-a avut totui receptarea pe care ar fi meritat-o. Iar acum, dupa cum se vede, scriu la rândul meu o prefaa empatica, sperând din toata inima ca Papadia electrica va fi o carte mai norocoasa.

(...)Papadia electrica e construita din trei cicluri (ca i Lumea i-a ieit aa cum ai vrut, de altfel ceea ce poate sa sugereze un anumit pattern arhitectural urmarit cu schepsis), intitulate decoct, bulb i acele electrice; ei bine, poemele tuturor acestor trei cicluri sunt inervate de imagini remarcabile, deseori de-a dreptul memorabile citez aproape la întâmplare: «sa ni se ridice din inima o lumina atât de puternica încât cusatura lumilor sa nu se mai vada» (acele electrice), «ceva crete acum din mine, / cineva sufla asupra mea / cu miliarde de fotoni. // aura / înflorete din bulbul cretetului meu / într-o uriaa papadie electrica» (papadia electrica), «de ce îi este frica, atâta timp cât stai acolo, / nimic nu te poate atinge. // ce vad în tine, ce vad în tine, // un cimitir în care toi dumnezeii pamântului / i-au lasat morii sa înfloreasca» (de ce îi este frica) .a.m.d. Sunt, toate, imagini de o mare frumusee, cu care empatizezi instantaneu i te fac sa stabileti cu textul de sub ochi acel contract de încredere despre care vorbea cândva Borges ca de o condiie sine qua non a lecturii de poezie.

(...) Aadar, daca inem sa-l etichetam generaionist pe erban Axinte, nu putem decât conchide ca e cel mai atipic douamiist. Cu excepia obsesiei pentru hapax-ul existenial, nimic nu-l leaga de generaia sa: nici poetica, nici maniera, nici tehnica. O atipie profunda transpare din tot scrisul lui poetic; or, dupa cum se tie, atipicii sunt întotdeauna câtigatori pe termen lung." Radu Vancu

Dettagli